alone with myself

Venim de departe, fiecare dintre noi, pe drumuri atât de diverse încât le credem unice.Venim de departe, pentru a ajunge la prezent, pentru a îndrăzni să ne ocupăm locul, să ocupăm un spaţiu de viaţă care nu se dezvăluie sub paşii noştri, pentru a putea lăsa poate, poate o urmă infimă a trecerii noastre pe acest pământ.

Lectia de zbor

/Mai întîi îti strîngi umerii,
mai apoi te înalti pe vîrful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îti spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Si acesta e zborul/

nichita.stanescu

 

Solitude is bliss

la jolie fille de l'air

la liberté

 

la photograph d'un jour

  

le beau garçon, l'amour

 

 la paix, l'air

 

Aurevoir Août! Bienvenue Septembre!

"Maybe we're not supposed to be happy.
Maybe gratitude has nothing to do with joy. 

Maybe being grateful means recognizing what you have for what it is. 

Appreciating small victories.
Admiring the struggle it takes simply to be human. 

Maybe we're thankful for the familiar things we know. 

And maybe we're thankful for the things we'll never know. 

At the end of the day, the fact that we have the courage to still 

be standing is reason enough to celebrate."

telefonul

"Telefonul la care zi şi noapte vorbesc

viaţa şi moartea

sună ocupat

tăcerea pe jumătate rotundă

de-aici

de neunde

cuplată cu tăcerea de dincolo

sună ocupat

numai dragostea sună

fără să i se răspundă

sau răspunde

făra să i se fi sunat."

   ionserebreanu

am.obosit

am obosit să-mi tot repet

că sunt puternică

asemeni unei pietre

loveste-mă

nu voi păţi nimic

promit

când eu sunt un fulg

o frunză uscată

o aripă frântă

o umbră arsă care plânge în întuneric.

. şi de la capăt

Refuzăm. 

Refuzăm să acceptăm că suntem obosiţi.

Refuzăm să acceptăm că suntem speriaţi, 

refuzăm să recunoaştem cât de mult ne dorim succesul, 

şi cel mai important refuzăm să acceptăm că refuzăm.

Vedem doar ce vrem să vedem şi credem doar ce vrem să credem. 

Şi funcţionează.

Ne minţim singuri atât de mult, încât după o vreme, 

minciunile încep să pară adevăruri.

Refuzăm să credem aşa de mult încât nu vedem nici

adevărul din faţa ochilor noştri.

Câteodată, realitatea are un mod ciudat de a se furişa 

şi a ne pocni peste cap.

Şi când se rupe barajul, tot ce poţi face e să înoţi.

Lumea imaginară e o cuşcă, nu un cuib. 

Putem să ne minţim singuri doar pentru un timp.

Suntem obosiţi. Suntem speriaţi.

Faptul că refuzăm să acceptăm, nu schimbă adevărul. 

Mai devreme sau mai târziu, trebuie să renunţăm la refuzuri 

şi să luăm viaţa în piept, cu curaj.

Refuzul. 

Nu e doar un pârâiaş. E un adevărat torent.

Deci cum facem să nu ne înecăm în el?

Elegie

"...mai bine să ducem departe rănile noastre,
să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri,
mai bine să fixăm sărbătorile
în zile fără memorie,

mai bine să convingem fantomele
să ne lase în pace,
să ne ducem departe de rănile lor
şi cât mai discret,
să nu deranjăm cu tristeţile noastre pe nimeni,
înainte de a spune că toate aceste sunt fireşti."

ionchichere

în locul degetelor am litere

în loc de miros un cuvânt

şi în loc de piept o vocală

ca un iepure într-o chilie de sfânt.

ştii cum e atunci când singurătatea devine cel mai bun prieten al tău?

e perfect.

Un petit poème

Povestea noastră e modelată delicat de nişte îngeri sublimi

pe aripile lor sunt tatuate amintirile mele a tale 

pe mainile lor stau insomniile visele si dorintele 

precum niste rufe puse la uscat

înconjurul lumii nu ar dura mai mult decât 

un zbor de 10 minute

ne-am opri un pic în paris şi am spune

c'est la vie

lumea nu are nevoie de oameni, 

ci de îngeri fericiţi care să-ţi spună bună dimineaţa

cu zâmbetul pe buze.

Elegie II

Cine sunt?
Mă întreb uneori
Şi mai plâng…

Despre zâmbete

Astăzi zâmbesc străinilor,

zâmbesc oraşului si-i mulţumesc,

zâmbesc pe bicicletă, 

zâmbesc unui scriitor cu barbă si câinelui de pe stradă

zâmbesc zâmbetului acesta din oglindă,

                  şi tu mă-ntrebi de unde am făcut rost de el

zâmbesc deşi nu sunt fericită

astăzi zâmbesc zâmbesc zâmbesc

zâmbim în fotografii vechi şi scrisori pierdute

zâmbim în vise şi amintiri necunoscute

toată lumea zâmbeşte azi, deşi nimeni nu e fericit

până si poemul acesta zâmbeşte a învăţat sa zâmbeasca.

ia zi, tu pentru c(in)e zâmbeşti astăzi?

astăzi zâmbim zâmbim zâmbim

Melancolie

despre ce-am mai facut si cât de bine o ducem

suntem dispuşi să inventăm poveşti pe care

nici noi nu le credem,

e lung drumul pe care-l străbaţi zi de zi

dar iată străine, primăvara a venit.

în zâmbetul tău mă caut în fiecare dimineaţă

în amurg în stele în fericire în insomnii
într-o vară într-o felie de soare într-o boare de vânt

dar veşnic te ascunzi în nopţi prea triste şi adânci.

fericire în borcan

dar la urma urmei ce este un mare poet?
un mare stăpân şi un dresor de cuvinte sălbatice,
capturate în junglele suferinţei şi domesticite cu preţul vieţii,
sau, pur şi simplu, cineva care fără să te întrebi de ce şi cum,
îţi dă senzaţia citindu-l că îţi smulge capul de umeri?

      anablandiana

Insomnie

Câteodata noaptea îţi aud aripile cum vor

să crească, să te înalţe spre infinitul stelelor.

 Prin trupul tău trec zilnic îngeri,

 dimineaţa se opresc la o cafea

iar seara ei îţi citesc o poveste despre oameni.

  Dar noi nu suntem decât doi orbi care rătăcesc

mereu pe acelaşi drum, mereu cu zâmbetul pe faţă.

Şi să ştii că tu eşti singurul de vină că poemele 

mele sunt numai despre îngeri.

Coconut madame

e atâta nostalgie in mâinile astea sărace,

uite câte râuri de amintiri curg in ridurile 

feţei tale

doar cuvintele scrise aici mai ştiu ce 

înseamnă tristeţea,

eu aş fi ales altă viaţă, una fericită şi plină 

de emoţii copleşitoare

aş fi ales să locuiesc pentru totdeauna

pe strada copilariei

Cât despre acest poem,

trebuia sa fie despre îngeri dar 

nu ştiu unde s-au ascuns.

Soare de iarnă

Ieri, lumea de afară mirosea a soare de iarnă,

şi le zâmbeam tâmp străinilor din bibliotecă

l-am citit azi pe m.cărturescu şi m-a făcut

să-mi doresc să mă fi născut printre

maşini de scris vechi,

să fac poze polaroid

mi-ar fi plăcut să fiu o roşcată mulţumită

de filmele alb-negru

şi nopţile să ascult la nesfârşit dire straits

dimineţile să-mi beau liniştită nesul

în timp ce discul lui pink floyd urlă la vecinul de jos

să îmi trag nişte blugi spălăciţi repede

iar broscuţa mea roşie să mă aştepte cuminte.

Sunt sigură că fericirea adevărată
ar fi costat atât de puţin pe atunci.

Rom, o cafenea şi multe amintiri

un zâmbet, o privire, un fir de

iubire se naşte printr-un sunet 

cristalin.

multe ganduri de fericire pe 

care le-am sădit demult in tine.

Câteva rânduri scrise într-o zi superbă de iarnă, împreună cu un prieten franţuz.

Data viitoare mai completăm. Ce zici?

sau lăsăm cititorii să scrie în continuare...