joi

Doi străini




 

Ne pierdem anii in căutarea fericirii
alergăm după zâmbete deșarte
Mereu pe drumul greșit al iubirii

Te întreb pe tine,
ce mai rămâne când totul e pierdut?

Dezgolește-mă de idei și de mine
Alină-mi rănile și golurile din inimă
Promite-mi că-ntro zi totul va fi bine.


luni

Nu uita...

Atunci când totul ți se pare pierdut
iar sufletul tău rătăcește prin lume,
Tu încă mai speri și te întrebi, 
dar cu iubirea cum rămâne?

Atunci când gura ți-e plină de tristețe
iar mâinile tale sunt încă îndrăgostite
Ascultă, oamenii nu au timp,
ei mereu caută, iubesc apoi
dezamăgesc.
 
Atunci când trupul tău saltă de fericire
iar viața ți se pare mai frumoasă
Nu uita de inima ta,
ea demult te-așteaptă acasă.






miercuri

Late Summer

Sub un cer străin, într-o lungă noapte
gânduri şi tristeţi demult uitate, dintr-o inimă întunecată,
astăzi iarăşi se revarsă...
Sunt un om pierdut, zadarnic alergând dupa răspunsuri
Iar tot ce mi-a mai rămas în suflet -
doar lacrimi şi-o speranţă moartă
Sunt o simplă adiere de vânt, în acestă lume deşartă,
şi mă-ntreb de multe ori, de n-aş mai fi pe acest pământ
Oare n-ar fi totul mai uşor?




câteodată


Câteodată noaptea mi se face dor,
pentru că îmi lipsește îngrozitor sufletul tău
și depărtările dintre noi îmi par născute din umbre.

Câteodată te visez în povești cu îngeri,
pentru că acolo sper să te găsesc pe tine
dar praful aripilor tale mi te ascunde.

Câteodată îmi spun că nu mai are rost,
trăiesc o nostalgie de toamnă târzie 

dar știu că mereu inimile noastre se vor întâlni
împleticindu-se ca doi străini pentru prima dată.


vineri

Dreams will keep us young

Probabil, singurătatea cea mai rea e aceea în care nu mai ai nimic de apărat.
Sau nu te mai interesează să aperi ceva. Şi am, tot mai des, sentimentul că nu mai fac parte din lumea reală.
Sau că punţile dintre mine si realitatea au devenit foarte şubrede. Mă dovedesc, se pare fidel defectelor mele! 
Numai că altădată aveam scuza imaturităţii. Pe deasupra, puteam găsi în cărţi un refugiu ideal.
Eu sunt exact pe dos. Mă copleşesc amintirile iar la viitor prefer să nu mă gândesc.

După părerea mea, acest maestru al cuvintelor, parcă comunică cu sufletul meu iar astfel trăirile si sentimentele mele sunt puse pe hârtie, de acest îmblânzitor al literelor, acest înger al scrisului sublim într-un od atât de simplu şi frumos.
...dar simpla coincidenţă a vieţii a făcut să fiu născută pe aceeaşi dată cu acest om minunat!
Visez şi continui să mă minunez., oricât de clişeic ar suna!



luni

You gave up the fight


"Tu alergi şi le spui: „speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: „Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci."
 
 

miercuri

nevermore neverless

"Trăiesc în numele păsărilor, dar mai ales în numele zborului.
Cred că am aripi, dar ele  nu se văd.
Totul pentru zbor.

Totul, 
pentru a rezema ceea ce se află de ceea ce va fi.
Întind o mână, care-n loc de degete are cinci mâini,
care-n loc de degete au cinci mâini, care
în loc de degete au cinci mâini.

Totul pentru a îmbrățișa, amănunțit,
totul,
pentru a pipăi nenăscutele priveliști și a le zgâria 
până la sânge cu o prezență."


A șaptea elegie de Nichita Stănescu

 

vineri

Never let me go

"Iar noi rămânem singuri
şi oh! atât de liberi trăgând
după noi o şaretă facută dintr-un material
atât de uşor, să-i zicem, speranţă."

luni

Poem de iarna

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvîntul tîrziu.

Octavian Paler

miercuri

i've lost myself

am decis să scriu câteva rânduri pentru toate dimineţile
în care sufletul meu era gol,
pentru vieţile noastre absente îngrămădite într-o valiză,
pentru toate momentele trăite undeva între depărtari si obsesii,
pentru răspunsurile găsite într-o oarecare toamnă,
dar mai ales pentru timpul pierdut printre poveşti din copilărie,
şi pentru ecoul fericii care ne-a învăţat cum e să-ţi pierzi viaţa şi
să trăieşti de unul singur bine mersi cu visele şi aripile puse deoparte.



vineri

alone with myself

Venim de departe, fiecare dintre noi, pe drumuri atât de diverse încât le credem unice.Venim de departe, pentru a ajunge la prezent, pentru a îndrăzni să ne ocupăm locul, să ocupăm un spaţiu de viaţă care nu se dezvăluie sub paşii noştri, pentru a putea lăsa poate, poate o urmă infimă a trecerii noastre pe acest pământ.



duminică

Lectia de zbor

/Mai întîi îti strîngi umerii,
mai apoi te înalti pe vîrful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îti spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Si acesta e zborul/

nichita.stanescu

 

miercuri

Solitude is bliss

la jolie fille de l'air

la liberté
 
la photograph d'un jour
  

le beau garçon, l'amour
 
 la paix, l'air

Aurevoir Août! Bienvenue Septembre!


sâmbătă

"Maybe we're not supposed to be happy.
Maybe gratitude has nothing to do with joy. 
Maybe being grateful means recognizing what you have for what it is. 
Appreciating small victories.
Admiring the struggle it takes simply to be human. 
Maybe we're thankful for the familiar things we know. 
And maybe we're thankful for the things we'll never know. 
At the end of the day, the fact that we have the courage to still 
be standing is reason enough to celebrate."

vineri

telefonul

"Telefonul la care zi şi noapte vorbesc
viaţa şi moartea
sună ocupat

tăcerea pe jumătate rotundă
de-aici
de neunde
cuplată cu tăcerea de dincolo
sună ocupat

numai dragostea sună
fără să i se răspundă
sau răspunde
făra să i se fi sunat."

   ionserebreanu




joi

am.obosit

am obosit să-mi tot repet
că sunt puternică
asemeni unei pietre
loveste-mă
nu voi păţi nimic
promit

când eu sunt un fulg
o frunză uscată
o aripă frântă
o umbră arsă care plânge în întuneric.

miercuri

. şi de la capăt

Refuzăm. 
Refuzăm să acceptăm că suntem obosiţi.
Refuzăm să acceptăm că suntem speriaţi, 
refuzăm să recunoaştem cât de mult ne dorim succesul, 
şi cel mai important refuzăm să acceptăm că refuzăm.
Vedem doar ce vrem să vedem şi credem doar ce vrem să credem. 
Şi funcţionează.
Ne minţim singuri atât de mult, încât după o vreme, 
minciunile încep să pară adevăruri.
Refuzăm să credem aşa de mult încât nu vedem nici
adevărul din faţa ochilor noştri.
Câteodată, realitatea are un mod ciudat de a se furişa 
şi a ne pocni peste cap.
Şi când se rupe barajul, tot ce poţi face e să înoţi.
Lumea imaginară e o cuşcă, nu un cuib. 
Putem să ne minţim singuri doar pentru un timp.
Suntem obosiţi. Suntem speriaţi.
Faptul că refuzăm să acceptăm, nu schimbă adevărul. 
Mai devreme sau mai târziu, trebuie să renunţăm la refuzuri 
şi să luăm viaţa în piept, cu curaj.
Refuzul. 
Nu e doar un pârâiaş. E un adevărat torent.
Deci cum facem să nu ne înecăm în el?

vineri

Elegie

"...mai bine să ducem departe rănile noastre,
să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri,
mai bine să fixăm sărbătorile
în zile fără memorie,
mai bine să convingem fantomele
să ne lase în pace,
să ne ducem departe de rănile lor
şi cât mai discret,
să nu deranjăm cu tristeţile noastre pe nimeni,
înainte de a spune că toate aceste sunt fireşti."

sâmbătă

ionchichere

în locul degetelor am litere
în loc de miros un cuvânt
şi în loc de piept o vocală
ca un iepure într-o chilie de sfânt.

ştii cum e atunci când singurătatea devine cel mai bun prieten al tău?
e perfect.

Un petit poème

Povestea noastră e modelată delicat de nişte îngeri sublimi
pe aripile lor sunt tatuate amintirile mele a tale 
pe mainile lor stau insomniile visele si dorintele 
precum niste rufe puse la uscat
înconjurul lumii nu ar dura mai mult decât 
un zbor de 10 minute
ne-am opri un pic în paris şi am spune
c'est la vie
lumea nu are nevoie de oameni, 
ci de îngeri fericiţi care să-ţi spună bună dimineaţa
cu zâmbetul pe buze.

miercuri

Despre zâmbete

Astăzi zâmbesc străinilor,
zâmbesc oraşului si-i mulţumesc,
zâmbesc pe bicicletă, 
zâmbesc unui scriitor cu barbă si câinelui de pe stradă
zâmbesc zâmbetului acesta din oglindă,
                  şi tu mă-ntrebi de unde am făcut rost de el
zâmbesc deşi nu sunt fericită

astăzi zâmbesc zâmbesc zâmbesc

zâmbim în fotografii vechi şi scrisori pierdute
zâmbim în vise şi amintiri necunoscute
toată lumea zâmbeşte azi, deşi nimeni nu e fericit
până si poemul acesta zâmbeşte a învăţat sa zâmbeasca.
ia zi, tu pentru c(in)e zâmbeşti astăzi?

astăzi zâmbim zâmbim zâmbim

duminică

Melancolie

despre ce-am mai facut si cât de bine o ducem
suntem dispuşi să inventăm poveşti pe care
nici noi nu le credem,
e lung drumul pe care-l străbaţi zi de zi
dar iată străine, primăvara a venit.
în zâmbetul tău mă caut în fiecare dimineaţă
în amurg în stele în fericire în insomnii
într-o vară într-o felie de soare într-o boare de vânt
dar veşnic te ascunzi în nopţi prea triste şi adânci.

luni

fericire în borcan

dar la urma urmei ce este un mare poet?
un mare stăpân şi un dresor de cuvinte sălbatice,
capturate în junglele suferinţei şi domesticite cu preţul vieţii,
sau, pur şi simplu, cineva care fără să te întrebi de ce şi cum,
îţi dă senzaţia citindu-l că îţi smulge capul de umeri?

      anablandiana

duminică

Insomnie

Câteodata noaptea îţi aud aripile cum vor
să crească, să te înalţe spre infinitul stelelor.
 Prin trupul tău trec zilnic îngeri,
 dimineaţa se opresc la o cafea
iar seara ei îţi citesc o poveste despre oameni.
  Dar noi nu suntem decât doi orbi care rătăcesc
mereu pe acelaşi drum, mereu cu zâmbetul pe faţă.
Şi să ştii că tu eşti singurul de vină că poemele 
mele sunt numai despre îngeri.

marți

Coconut madame

e atâta nostalgie in mâinile astea sărace,
uite câte râuri de amintiri curg in ridurile 
feţei tale
doar cuvintele scrise aici mai ştiu ce 
înseamnă tristeţea,
eu aş fi ales altă viaţă, una fericită şi plină 
de emoţii copleşitoare
aş fi ales să locuiesc pentru totdeauna
pe strada copilariei
Cât despre acest poem,
trebuia sa fie despre îngeri dar 
nu ştiu unde s-au ascuns.


vineri

Soare de iarnă

Ieri, lumea de afară mirosea a soare de iarnă,
şi le zâmbeam tâmp străinilor din bibliotecă
l-am citit azi pe m.cărturescu şi m-a făcut
să-mi doresc să mă fi născut printre
maşini de scris vechi,
să fac poze polaroid
mi-ar fi plăcut să fiu o roşcată mulţumită
de filmele alb-negru
şi nopţile să ascult la nesfârşit dire straits
dimineţile să-mi beau liniştită nesul
în timp ce discul lui pink floyd urlă la vecinul de jos
să îmi trag nişte blugi spălăciţi repede
iar broscuţa mea roşie să mă aştepte cuminte.
Sunt sigură că fericirea adevărată
ar fi costat atât de puţin pe atunci.

marți

Rom, o cafenea şi multe amintiri
un zâmbet, o privire, un fir de
iubire se naşte printr-un sunet 
cristalin.
multe ganduri de fericire pe 
care le-am sădit demult in tine.


Câteva rânduri scrise într-o zi superbă de iarnă, împreună cu un prieten franţuz.

Data viitoare mai completăm. Ce zici?
sau lăsăm cititorii să scrie în continuare...

miercuri

Pentru prietenia noastra

Sufletul meu s-a transformat într-o gară,
unii vin, alţii pleacă, dar puţini rămân aici.
Tu draga mea, se pare te-ai mutat aici,
şi îmi pare bine căci ai adus cu tine visele
tale calde, îmbrăţisările de care tot 
timpul mi-a fost dor, 
ai adus multă bucurie în sufletul meu,
şi nu ti-a păsat că aici e frig şi uneori trist,
că unii vin şi alţii pleacă.


vineri

Decembre

Şi umerii tăi miroseau uneori a vanilie
Şi sufletul meu cerşea din nou iubire
Şi nopţile incepeau mereu cu noi,
Aveai gust de măr copt şi ceai cu
scorţişoară
Şi marea ne privea curioasă,
revărsându-şi valurile spumoase
în inimile noastre,
Şi peste tot era iarnă şi zăpadă
însă la noi în suflet, o neîntrerupta vară.

marți

Eu aş fi de parere că

un pic de teatru, şi nicu alifantis, câteva clipe de fericire si o carte bună
nişte prieteni vechi, un film bun, ceva de ronţăit şi multe multe zâmbete

ar fi atât de perfect,  şi totuşi atât de imposibil acum.



duminică

Ultima zi

Şi poate că de mâine mă voi îndrăgosti
tot mai mult de momentele simple din viaţă, precum 
ceaşca de cafea pe care tot timpul o las pe masă.
Sau cartea care nu reuşesc să o citesc,
ori zâmbetele de dimineaţă oferite
prietenilor din simplă obişnuinţă.
Şi sentimentul de singurătate cand intri
în casă şi singurul lucru la care visezi
e să te îmbrăţişeze cineva.
Ori sticla de vin de azi noapte care 
încă zace pe podea.
Sau plimbarea cu bicicleta, pe care o tot amân
şi puterea de a scrie un poem mai frumos.

Şi-mi pare atât de rău că nu-mi găsesc cuvintele,
dar iată nişte simple idei, nişte propoziţii nefericite.

luni

Poze drăguţe

Pentru că fratele meu este pasionat de fotografie, pentru că are doar 16 ani, pentru că tocmai şi-a făcut primul blog şi pentru că îl iubeesc aş vrea să pun aici câteva dintre fotografiile drăguţe, interesante pe care le-a făcut în ultimul timp... Dacă doriţi să vedeţi mai multe poze puteţi arunca o privire pe blogul lui:

Acestea sunt câteva poze pe care le-am furat de la el din calculator, nefiind puse pe blog încă. Oups!




 
Şi ultima poză, cu el. Enjoy!

Contemplare

Înainte sa ne naştem trăiam ca nişte îngeri
surâzand oamenilor de pe stradă,
făcusem rost de pălării şi nişte aripii
rugându-ne să nu ne recunoască 
mamele noastre şi să ne nască în
umbra marilor melancolii.
Şi iată cearcănele mele, scriu cu 
disperare despre aşteptare şi dor.

Cum ar fi dacă înlauntrul sufletelor noastre 
ar atinge cerul în fiecare seara am pluti
printre stele.
Să-mi scrii chiar dacă nu iţi mai răspund
chiar dacă plouă afară, eu voi fi tot aici
cu o cană de ceai într-o mană şi scrisoarea
pe masă.

miercuri

Pentru nostalgia amintirilor

Vom cumpăra oraşul acesta, spuneai tu
şi vom construi suflete perfecte
inimi îmbălsămate gata, pline de iubire.
Ceasornicele le vom opri pentru totdeauna 
într-o oarecare vară
şi vom auzi la nesfârşit râsetele copiilor fericiţi.
Aveam timp să ne bucurăm de tăcerile dintre noi 
şi ascultam cu atenţie cum insomniile se înfăşurau
Iubirea ne bântuia la fiecare colţ de stradă,
mereu fugeam de ea şi ne ascundeam 
să nu ne lăsăm intimidaţi de nostalgia lucrurilor, îti şopteam.
Îmi amintesc perfect acea zi, credeam că m-am regăsit 
deplin, când defapt fumul de ţigară si necunoscutul trupurilor 
noastre se-adâncea tot mai mult în mine.

poem scris pentru un prieten, p.v

Broken inside, beautiful outside

Şi-am plâns ieri seară, cu inima cât o castană
cu lacrimi printre frunze, si cu-o carte in mână,
stând in parc, toamna mi-a dăruit fiori
şi-un poem mi-a sugerat să scriu.
Şi-am plans ieri seară ca un copil,
cu lacrimi si suspine adânci
tatuându-mi pe chitară, primul acord de toamnă.
Îmi imaginez că visez printre stele ruginite
şi o lună care nu există,
zorii nu se mai ivesc, soarele demult numai răsare.
Stau şi ascult cum picăturile de ploaie îmi inundă
sufletul şi necazurile se îneacă.
Ce bine ar fi să ne trezim doar la vară!

pentru D.


Podul cu ingeri

Dacă nu ai zburat niciodată,
nu ai cum să ştii cât de fericit e un înger
şi cât de uşor e sa exişti acolo sus.
Oare cât ar cântări un inger,
puţin mai mult decât un zâmbet,
plus câteva fire de roze,
Oare cât de măreţ trebuie să fie
zborul acestor fiinţe puerile.
Poate daca i-ai atinge, s-ar descompune
in mii si mii de molecule.
totuşi mă întreb dacă ar fi nevoiţi 
să înoate, aripiile lor s-ar transforma în inotătoare.
până la urmă mie imi pare că îngerii
miros a coco chanel iar din lăuntrul sufletului 
se aude simplu un refren les anges du janis joplin.


vineri

Roses and a letter

am învăţat să aştept, dar numai am răbdare să aud
cum se zbat aripile noastre în vântul de afară.
am învăţat să privesc cu inima deschisă apusul soarelui, 
ca razele să îmi pătrundă până dincolo de ţesuturi.
am uitat însă cum e sa fii fericit.

am învăţat să sufăr in tăcere, să plâng pe întuneric
iar dimineaţa lacrimile se transformau în zâmbete străine.
am învăţat să te ascult şi atunci când nu spui nimic,
dar pe bune dacă mai ştiu să te iubesc.

miercuri

Micul prinţ

"Nu cunoşti decât lucrurile pe care le îmblânzeşti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic.Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzeşte-mă."


Am promis că voi scrie mai mult, dar nu mă pot abţine să nu postez acest fragment minunat din Micul Prinţ de Antoine de Saint Exupery.

luni

Scrieri tomnatice

În timp ce tu o să îmi faci cafea aia cu lapte,
eu îmbrăcată cu rochiţa aceea roşie, am să îti scriu acest poem
de altfel foarte trist si necăjit, că toamna-i foarte grea
pentru suflete blânde ca noi.
Nu te îngrijora micuţo, spuneai tu
toamna, amintirile călduroase trebuie ambalate frumos
ca pe nişte cadouri şi dăruite prietenilor.
O rază de soare acolo, un val de mare aici
si poate aşa vom fi mai fericiţi.

duminică

De toamna...

şi promit să încep de mâine să scriu din nou,
poate aşa voi suporta mai uşor venirea toamnei peste noi.